Un quiz cinematografic

“You don't understand. I coulda had class. I coulda been a contender. I coulda been somebody, instead of a bum, which is what I am." from On the Waterfront

Întotdeauna am fost promovatoarea evaluării psihologice contextuale, în care să pot folosi teste proiective şi nu neapărat pentru că au acea notă de originalitate şi creează surpriza confruntării cu un „adversar necunoscut”, ci pentru că îţi dau posibilitatea să faci analiza unor contexte sociale acordând sensuri şi semnificaţii şi descoperind laturi abisale ale personalităţii….În plus oferă resurse inepuizabile de a mări „năvodul” inventarului evaluativ-explorator….Şi pentru că orice tehnică de lucru îşi dovedeşte validitatea doar prin apelul la instrumentarea propriilor patternuri comportamentale astăzi voi face analiza pornind de la cinematografie...
Pentru o vreme am fost lipsită de elemente ale „tehnicii moderne” şi am încercat să profit de inexistenţa acestora în viaţa mea pentru a îmi îmbogăţii cultura cinematografică….greu…pentru că balansul talerelor conformism-nonconformism este unul aproape insesizabil, punându-mă de multe ori în dificultate….sunt noncoformistă pentru că în general aleg clişee „altfel” celor unanim acceptate, însă sunt conformistă pentru că clişeele sunt „constante şi fidele”…şi acţionez în virtutea lor pentru că şi-au dovedit utilitatea…astfel încât aleg mereu între două genuri de filme, aceleaşi all the time şi este doar un exemplu…aleg întotdeauna între două tipuri de prăjituri, foarte asemănătoare, am aceleaşi parfumuri de foarte mulţi ani (două) şi aş putea continua….
Însă dacă ar trebui să fiu un film…complicated….mi-ar plăcea să fiu un film aşa întortochiat ca mintea mea şi sensibil ca sufletul meu, un film cu happy end, dar plin de semnificaţii, un film care să dureze mult şi care să ne surprindă all the time, un film care după ce se va fi încheiat să ne facă să ne fie extrem de greu să ne desprindem, să ne impingă către introspecţie şi să ne facă să îl mai vedem imediat măcar o dată  O poveste ale cărei rădăcini să fie adânc implantate în structura realităţii….Un film cu multă acţiune, al cărui iz romantic să planeze da capo al fine…un film care să crească gradual ca intensitate dar care să te solicite intens şi să îţi producă starea de nesiguranţă a descoperirii sensurilor corecte, care să te facă să îţi doreşti să ţi se întâmple, care să te facă să vibrezi, să simţi, să vrei, să fii, să speri….Fiecare dintre gândurile şi stările descrise le-am tranversat vizionând tot felul de filme, însă niciodată pe toate împreună şi singura mea explicaţie este aceea că de foarte multe ori aleg să „fug” ca Forest….atunci când schema cognitivă dă eroare în prima încercare… iar asta am crezut mult timp că mă poate proteja cu succes în a face descoperiri care să mă pună în suferinţă….mă gândesc însă că perseverenţa de a mai încerca încă o dată schema ar putea să îmi aducă surprize, ca în filme….şi dacă filmul meu este cu happy end, va trebui să învăţ să am răbdarea scenografului şi a regizorului şi a actorilor and so on pentru că realizarea unui film presupune multă muncă şi ce am mai viziona cu atât de multă plăecere dacă toţi ar „fugii” la prima „dublă”?

Bucureşti, 31 martie 2010