Fara cuvinte

Am citit astăzi aceste cuvinte şi aşa de tare m-au impresionat încât îmi vine greu să mă despart de ele fără a fi sigură că nu le voi fi dat uitării. Aşa că am să le aşez aici alături de alte scrieri ale mele şi am să încerc să înţeleg că lucrurile mari şi importante se exprimă în cuvinte puţine sau chiar se exprimă lipsite de cuvinte pentru că ele se simt....
Fara cuvinte
Sunday, November 30th, 2008
Cateodata, cuvintele nu ma mai vor. Cateodata, ma simt tradata de ele. Si, in mod sigur, si ele de mine. Le-am folosit deja pe toate, de cele mai multe ori fara rost. Le-am pangarit asezandu-le in declaratii aprinse, in chemari ale uneor iubiri inventate, in descrieri de fapte pe care nu le-am trait niciodata.
Am spus, de prea multe ori, “te iubesc”, ca sa ma mai creada deja cineva ca eu stiu ce-i iubirea. Am spus, uneori, ”am sa mor pentru tine”. Si nu am murit. Imi tarasc inca vinovatiile pe drumuri care nu duc nicicand la iertare. Cuvintele altora s-au dezbarat si ele de mine, mi-au mangaiat sufletul fara sa poarte in ele miez de adevar. Mi-au promis vieti, si morti, si sperante care nu s-au nascut vreodata.
Azi tac de dragoste si disperare. Azi nu mai stiu sa vorbesc. Toate silabele sunt arme ale neintelesului. Renunt la vorbe, ca la niste haine purtate prea mult. Si ma intorc, cuminte, la bataia inimii. Inima mea care, din bum-ul ei egal, monoton, inutil, n-a construit niciodata metafore. Ma retrag in nimicnicia mea de sange care pulseaza a dragoste, intr-un du-te vino care nu asculta de intelesuri asezate in fraze maiastre. Ma inchid in singuratatea mea in care inspir, expir, numai si numai fiindca sper ca, intr-o zi, intr-o alta zi mai inalta, voi regasi o alta respiratie, care, impletita cu-a mea, va suspina alaturi de mine in somn cea mai intreaga si mai definitiva poveste de dragoste.
Pana atunci… “m-apropii de pietre si tac. Iau cuvintele si le-nec in mare. Suier luna, si-o rasar, si-o prefac intr-o dragoste mare”.
Alice Năstase