Revelaţii dependente

„Egoismul aspiră la singurătate pentru a scăpa de dependenţă” - Soseki

Mi s-a întâmplat, aşa cum probabil multora ni s-a întâmplat, să traversez stări de reverie scurte dar intense, în care să înţelegi şi să descoperi adevăruri care erau foarte la îndemână dar pe care din multe considerente nu îţi propusesei să le conştientizezi, iar aceste momente revelatoare nu fac decât să te surprindă prin brutalitatea înţelegerii....
Într-un drum alene la volanul maşinii mele, mă lasam condusă într-un vis cu ochii deschişi.....iar cei ce mă conduceau erau fulgii de nea, sensibili, delicaţi care se împleteau şi se unduiau în ton cu sunetele unei melodii româneşti, o melodie plină de semnificaţie pentru o perioadă din viaţa mea...Un prieten îmi spunea că îi place muzica pentru că ea exprimă mult mai mult decât poţi exprima prin orice alt canal de comunicare....Şi cum „visarea” este a doua mea natură am început să îmi amintesc de trăirele asociate cu melodia respectivă, coincidenţa capătă valenţe hiperbolozate în condiţiile în care mi-am dat seama că sunt în jurul acelei locaţii în care simţeam melodia cu ceva ani în urmă...în care cea mai intimă exprimare a intensităţii emoţionale era lesne de descifrat pe faţa mea, căci lacrimile erau de nestăvilit, am urât întotdeauna să plâng public (oare de ce) dar uneori pur şi simplu nu am reuşit să depăşesc asta....reveria mea continuă să caute înţelesuri şi reuşesc să conştientizez un zâmbet al sufletului....credeam atunci şi încă mai cred şi acum că cineva acolo sus a vibrat emoţional în acelaşi timp cu mine şi special asemeni unui prieten empatic mi-a trimis un mesaj alegând melodia aceasta în momentul acela şi poate nimic nu este întâmplător şi tot cineva îmi trimite acest cadou acum....e vorba de melodia „mi-e dor” a băieţilor de la Hara, pănă şi numele mi se pare grăitor...prea multe coincidenţe...
Respir profund şi îmi contintinuu drumul...dar încă nu sunt pregătită să ies din stare...fiindcă nu pot să nu mă gândesc că starea de atunci, reactualizată prin sunetele melodiei acum, îmi produce cugetări...dor, mi-e dor, îmi lipseşte, conştientizez o necesitate, iar necesitatea nu o putem găsi altudindeva decât pe treptele unei construcţii egiptene cu implicaţii psihologice ca „piramida”...iar ca lucrurile să fie şi mai complicate înţeleg că este o „trebuinţă” înaltă, care amprentează întreaga existenţialitate-mi pentru că doare, pentru că nu o pot gestiona singură, pentru că se desfăşoară prin altul către mine...iar imposibilitatea rezolvării creşte durerea...şi toate astea îşi găsesc explicaţia în şi prin dependenţă, de ce aş fi scăpat eu de slăbiciuni, deşi am încercat să înlătur în şi din viaţa mea toate „pericolele” primare, patentante cu valenţa „vicii”...Constat însă că cele primare nu lasă urme adânci în cea mai de preţ valoare a umanităţii – sufletul....şi oare toţi cei care vor fi încercat să lase de o parte toate tentaţiile reprezentate de prima treaptă a trebuinţelor nu aveau implicaţii mult mai profunde? Îmi e şi greu să îmi transmit mie că sunt dependentă...şi totuşi o voi face. SUNT DEPENDENTĂ deci exist, iar asta ar trebui să mă bucure...Deşi cu teamă mă detaşez întru înţelegerea-mi dependenţelor, însă curioziatea descoperirii mă stârneşte în a mă desprinde....În primul rând sunt dependetă social, sunt dependetă de comunicare, sunt dependentă de analiză şi înţelegere, pentru că în general a experimenta nuanţe şi a înţelege valenţe va fi fost făcută numai prin raportarea cu şi prin ceilalţi....cu şi prin oferirea posibilităţii de a exprima şi de a te lăsa exprimat....
apoi cred că sunt dependentă de protecţie şi de asigurare, îmi place să le ofer celorlalţi sprijinul meu, îmi place să fiu de folos pentru că trebuie să recunosc caut şi am căutat întotdeauna suport, am căutat întotdeauna stropitori care să mă ajute să rodesc, am căutat întotdeauna asigurări că indiferent cum, când şi unde voi continua să contez şi voi găsi sprijin...e măgulitor să ştii că pentru cineva contezi pe de o parte, iar pe de altă parte e greu să acţionezi ca să nu dezamăgeşti...aşa contradictoriu şi totuşi confortabil...
sunt dependetă de drag, îmi e drag să îmi fie drag...iar asta îmi e cel mai greu să exprim, în special în contemporaneitatea în care nimeni nu îşi exprimă „dragul” pentru a masca vulnerabilităţi şi dependenţe....
Din fericire pentru mine, drumul nu a fost unul de ceva sute de km căci mi-ar fi trebuit poate mult să aştern pe hârtie cu şi despre dependenţe personale, însă chiar şi punctarea câtorva e importantă atâta timp cât acceptarea e foarte dificilă....sunt dependetă....

„Seara se lasa si ganduri m-apasa
Ca n-ai sa mai vii...
Noapte se-asterne, zapada se cerne
Si poate-ai sa vii...
Poate ca luna o sa-ti zambeasca sa poti pleca,
Poate ca maine te vor aduce fulgii de nea
In calea mea...
Zorii se-arata si tu esti departe
Dar poate-ai sa vii...
Ziua se pierde si tu esti departe
Dar poate-ai sa vii...
Poate ca maine te vor aduce fulgii de nea,
Poate ca vantul o sa-ti dea aripi sa poti pleca... „

Bucureşti, 29 decembrie 2008