Despre înţelesuri...către înţelepciune

„Nimeni nu-i atât de înţelept sau atât de prost pe cât pare” (F.Orestano).

Cu alte cuvinte indiferent cât de înţelepţi, cunoscători, creativi (dominanţi cerebral dreapta, sau stânga) am fi, nu ar trebui să uităm niciodată că avem mult de învăţat, înţelegând învăţarea ca pe procesul prin care devenim înţelepţi şi reuşim să lluăm lucrurile ca atare, fără a emite judecăţi, devinim mai curaţi, creştem, evoluăm, dar din alt punct de vedere…pregătim devenirea aceea care durează etern....
Dar oare ajungem suficient de înţelepţi astfel încât să reuşim să înţelegem nuanţat şi profund, să reuşim să acordăm semnificaţia cuvenită fiecărui aspect cu care ne întâlnim, pe care îl trăim, simţim? Şi cine ne stabileşte care e punctul ăla, pe care în mode cu totul convenţional îl numim „0”, în care ştim că vom înţelege ca atare « cuvintele cu tâlc » ? Ascuţirea simţurilor, iuţimea cu care descifrăm înţelesuri, determinarea cât mai corectă a intensităţii cu care transmitem şi cu care receptăm sunt calităţi care se câştigă în timp şi care “tind spre plus infinit”, în adevăratul sens pentru că ele nu sunt şlefuite niciodată suficient.
Conştientizarea perisabilităţii umane, a efemerităţii, a perioadei scurte pe care o avem la dispoziţie aici, (iar prin aici înţelegem umanitate, înţelegem aceast perimetru în care ne desfăşurăm şi existăm fizic), ne va îndemna spre reflecţie întru descoperirea, stabilirea şi punerea în aplicare a unui plan de “raportare” către ştiinţă care să curgă sub o cupolă reală. Oricât de mult vom încerca, trenul propriei existenţialităţi (cu un traseu destul de scurt dacă luăm în calcul suma tuturor traseelor de la naşterea umanităţii încoace) va fi nevoit să oprească în suficient de multe staţii astfel încât să nu permită descoperirea totală şi nici măcar parţială a ceea ce ar putea reprezenta cunoaşterea….Iar toţi cei care vor putea imagina că au ajuns să cunoască şi vor avea altfel de expectaţii, erijându-se în cunoscători supremi ai metaforei ştiinţă, vor fi consideraţi magicieni, atâta timp cât cei cărora le împărtăşesc lucrurile respective cred; sau vor fi consideraţi lipsiţi de judecată şi raţiune şi poate cel mai dureros lipsiţi de simţire în aprecierea cu şi despre ştiinţă prin ştiinţă…Câţi oare sunt cei care apreciază că nu pot deveni ştiinţă?....
Dar riscurile nu se termină aici….Iar dintre cei puţini care vor fi înţeles totuşi neputinţa construcţiei totale, Câţi oare reuşesc să păstreze strălucirea valorilor, (cu multă iscusinţă sădite adânc în structura eului de formatori), în îndrăzneţul demers de devenire, pe care îl traversează?...Câţi vor păstra neschimbat portativul notelor care alcătuiesc melodia ce răsună în adâncul sufletului şi păstrează căldura şi umanitatea şi bunătatea care facilitează cunoaşterea? Şi totuşi….there is so much beauty in this world…and I am still hoping that in a day..........