Pledoarii albastre

„Şi-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciuna de adevar,
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt”. (Nichita Stănescu)

Poate v-aţi fi aşteptat să încep această pledoarie prin a vă spune ce om minunat este inculpatul de astăzi, „plictisindu-vă” printr-o enumerare apriori a calităţilor sale umane, profesionale, parentale şi înşiruirea ar putea continua, însă acum mai mult decât în oricare perioadă mi-aş dori să înţelegem nuanţe, să acordăm valenţe şi să surpindem noime şi înţelesuri, astfel încât m-am oprit asupra a câteva versuri aparent lipsite de înţeles dar care îndeamnă la a descoperi....Şi nu asta este cheia de boltă a justiţiei? Şi astfel justiţia devine descoperire prin apel la interpretări legale?
Să ne gândim ce ar însemna pentru dumneavoastră albastru? Dar verde? Un răspuns cu caracter general ar fi CULORI. Ce reacţii aş stârni dacă aş spune că verde şi albastru sunt convenţii sociale prin care am stabilit un cadru de referinţă general pentru toată lumea, astfel încât o culoare primeşte numele de albastru, păzindu-ne astfel de interpretări „incorecte” sau „ilegale”. Numai că albastru poate lua multe nuanţe şi poate stârni multe interpretări funcţie de multe variabile. Astfel pentru o persoană cu simţ artistic, pentru un pictor, albastru, poate căpăta zeci de nuanţe, fără a considera vreodată că „descifrarea” tainelor lui albastru se va fi terminat, în schimb pentru un mânuitor al legii (judecător, avocat, procuror) albastru ar putea însemna numai câteva nuanţe, pentru că albastru nu este în aria de interes a acestuia....
Mergând mai departe şi ajungând pe palierul convenţiilor sociale stabilite de profesiile care se erijează la nivelul unui stat în „autoritate”, începem deja să desprindem nuanţe...pentru că pe rând, funcţie de statutul pe care îl ocupă în raport cu o cauză va trebui să găsească valenţe diferite în raport cu acelaşi cadru de referinţă unanim acceptat, care în cazul acesta se numeşte LEGE.
Să ne gândim dacă astăzi aici, domnul avocat – inculpat ar fi trebuit să reprezinte acuzarea...pentru cazul aici de faţă....Probabil că ar fi găsit numeroase „nuanţe” legale în susţinerea punctelor de vedere şi le-ar fi argumentat cu tarie şi ar fi avut o pledoarie excepţională în raport cu care ar fi convins că inculpatul este un pericol social, iar acesta trebuie reţinut în continuare....
Ce s-ar fi întâmplat dacă tot astăzi, aici, domnul avocat – inculpat ar fi trebuit să reprezinte apărarea.... şi prin apelul la acelaşi instrument, în speţă legea, ar fi găsit „tonurile” necesare prin care să convingă de absenţa pericolului social, reprezentat de inculpat, iar acesta ar fi putut fi eliberat fără nici un dubiu....
Astăzi experiementăm un statut nou pentru domnul avocat-inculpat, mai puţin dezirabil, acela de inculpat arestat, un statut prin care cineva a considerat că este nevoie să treacă pentru a deveni mai bun, atât din punct de vedere profesional, cât şi mai ales uman, iar „nuanţele de albastru” sunt extrem de reduse în propria percepţie...pentru că este foarte dificil să păstreze obiectivitatea în desprinderea sensurilor într-o astfel de postură. Cum se raportează inculpaţii la autoritate? Dar la cadrul legal? Cum devine legea colacul salvator care ia nuanţa clasică de albastru?
Dar dumneavoastră domnule judecător v-aţi gândit care ar putea fi registrul de „albastru” pe care îl puteţi utiliza? V-aţi gândit vreodată că fiecare din cele trei posturi: de avocat al acuzării, al apărării sau de inculpat experimentează nuanţe de albastru diferite deşi se referă la aceeaşi convenţie, în speţă culoarea albastră? Ne dorim ca astăzi să ajungem să experimentem împreună, acceaşi nuanţă legală a culorii denumită aici....ALBASTRU.....
Bucureşti, 3 ianuarie 2009