Tăcerea înţelegerii….

Tăcerea e de aur...spune o vorbă....Oare poate fi tăcerea o atitudine şi o posibilă modalitate de rezolvare a unor probleme? Ar putea deveni tăcerea o modalitate eficientă de comunicare într-un context în care formatorii îmbină şi îmbie către exprimare directă a propriilor neînţelegeri, frustrări, aşteptări, realizări and so on...
Experimentarea unei astfel de perspective a venit pentru mine într-un moment în care propria-mi agresivitate este în vecinătatea unui maxim greu de stăvilit, menit de a mă zgudui uneori şi de a mă surprinde chiar şi pe mine...câţi dintre noi am reuşit să fim „speriaţi de propriul nostru eu?”....Sau câţi dintre noi au reuşit să conştientizeze că sunt surprinşi de propriile reacţii şi să mediteze la asta. E foarte neplăcut în analiza propriilor atitudini să fii nemulţimit de sine şi nu datorită informaţiilor pe care le transmitem, ci datorită calităţii modului în care ele au fost transmise, agresiv, violent, lipsite de căldură, modificându-le înţelesul...şi profitând de contextul creat pentru a deşerta către ceilalţi frustrări.....şi neînţelesuri.....
Stavila în calea informaţiilor transformate în adevărate săgeţi veninoase numai graiul „coardelor” ar putea să-l şoptească pe harpa sufletului....dar pentru asta e nevoie de introsepecţie, meditaţie....tăcere. Şi iată cum tacerea devine, tăcerea creşte şi se transformă în metodă de căutare de noime ale propriei existenţialităţi......a propriilor frământări fermecate...
Câţi dintre noi au timp să tacă în ultima perioadă, şi nu mă refer la tăcerea aceea a unei posturi în care suntem nevoiţi să ne comportăm aşa...Să tacă raţional şi să aibă conştiinţa tăcerii? Este atât de greu să taci, ca să asculţi freamătul raţiunii şi simţirii....Câţi dintre noi au reuşit să tacă în grup şi nu pentru că nu ar fi avut ceva de spus, doar pentru că au ascultat vibraţia tăcerii interioare şi au renunţat la a exprima competivitate şi a se arunca spre demonstraţie simţind profund.....eu nu imi aduc aminte când am avut o astfel de atitudine ultima dată...
Dar dupa 10 minute de tacere si după alte 10 minute în care ascultaţi preocuparea unei persoane pur şi simplu...înţeleg altfel sensul lui a „a păstra tăcerea”....este atât de greu să taci şi nu proiectezi propriile trăiri întru descoperirea unor explicaţii ale celor ascultaţi...e atât de greu să nu opreşti mesajul, este atât de greu să transmiţi în tăcere şi poate cel mai greu este să acţionezi prin tăcere, iar beneficiul să fie dublu sau chiar triplu...cel ascultat va descoperi soluţii ale propriilor frământări, adaptate la modul unic de înţelegere şi de vibrare, se va îndrepta cu aprecierea asupra facilitatorului de confort psihologic, iar tu, cel care a susţinut prin tăcere, vei creşte precum aluatul la dospit imbucurat de experienţa prin care ai presărat strălucire în privirea descoperitorului, ai redat zâmbetul învingătorului şi ai simţit invazia energie pozitive....
Întoarcerea către tăcere...printr-o asiduă căutare în cufărul cu valori, sfaturi, experienţe, sentimente, concepţii, convingeri, constrângeri, atitudini, ar putea sa puna un strop de înţelepciune în ordonarea exprimărilor agresive ale stridenţelor experienţe traversate de fiecare dintre noi...şi disponibilitatea noastră în raport cu expectaţiile faţă de ceilalţi va capăta o valenţă nouă...şi poate ceilalţi vor putea beneficia de găsirea unor soluţii prin explorări asupra propriilor necunoscute care culmea pentru noi sunt cunoscutele aşteptate din partea celorlalţi…Să experimentăm tăcerea în doi, prin exprorare perceptivă, fără a ignora importanţa cuvântului în exprimare. Mă gândeam de câte ori am înţeles mai bine decât o mie de cuvinte, o privire...la fel cum am simţit mai multă încurajare printr-o simplă atingere...m-am indrăgostit prin priviri....şi am suferit prin lipsa tăcerii afective, căci tot tăcerea este cea care ne poate purta de agonie la extaz...sau de la extaz la agonie, dăndu-ne speranţa şi spulberând-o...Cum am putut nega tăcerea...şi am lăsat-o acoperită de vorbe care au lovit, care au rănit sau care au distorsionat, sau care poate pur si simplu au bruiat, au stârnit şi au oprit evoluţia...şi dacă ne vom fi acordat din când în când un moment de tăcere, cu siguranţă că vom reuşi să desprindem înţelesuri dintre cele mai ascunse....
Bucureşti, 1 decembrie 2008