De la real spre ireal

"realitatea este ceea ce majoritatea consideră că trebuie să fie nu neapărat lucrul cel mai bun şi nici cel mai logic ci ceea ce s-a adaptat dorinţei colective" (Paulo Coelho)
Am ajuns să triesc fericită în zi...peste zi....doar pentru că visele mele sunt intense şi pline de semnificaţie....Îmi place să visez pentru că este o modalitate aproape unică de a mă descoperi, de a mă atenţiona şi poate de a-mi reaminti că dincolo de toate sunt om....
Îmi place să visez frumos şi colorat şi efervescent pentru că numai aşa pot să îmi accept existenţa gălăgioasă şi uneori egoistă....Îmi place să visez doar în vis pot urmări scenarii detaşată şi doar aşa pot face postevaluări ale propriilor mele gânduri, acte, afecte....
Îmi place să visez pentru că mă confrunt şi cred că cel mai greu pe lume pentru mine este să confrunt....nu o fac pentru că nu ştiu cum, pentru că nu îmi vine şi pentru că nu îmi place să îmi încurc interlocutorul şi pentru că nu sunt eu...
Îmi place să visez pentru că aproape întotdeauna îmi dau seama că deşi anii trec eu rămân la fel şi asta îmi întăreşte teoria trăsăturilor cardinale ale propriei mele existenţe....Îmi place să visez pentru că mă distrez eu cu mine...despre mine....pentru că pot să mă ruşinez şi să mă scuz în acelaşi timp, pentru că şi în vis sunt conştientă că greşesc...Îmi place să visez pentru că pot rezolva, pot crea şi pot conştientiza că mă îndrăgostesc chiar dacă nu recunosc....Îmi place să visez pentru că toată ziua de după visurile cu tâlc (şi numai eu ştiu că sunt multe) cuget şi chicotesc şi sufăr şi mă ascund...Îmi place să visez pentru că pot construi noime şi pot desluşi mistere...Îmi place să visez pentru că...redescopăr ceea ce contează pentru mine....şi pot să îmi reîntăresc valorile...îmi place să visez pentru că uneori pierdută în jocul de şah al existenţei uit să acord timp, să mulţumesc şi pentru că timpul se opreşte-n loc în explozia expunerilor mele uitând să întreb un simplu "tu ce faci?" pentru că sunt în căutarea dilemelor contemporane....şi ce aliat mai bun aş putea avea dacă nu cei în care cred că-mi sunt alături...
Îmi place să visez pentru că în general fug...visul nu îmi dă de ales şi face expuneri clare...îmi place să visez pentru că mă surprind gustând dulcegării romantice şi simţind fiori fără a mă opune...îmi place să visez pentru că am curaj să declar lucruri pe care altfel le-ascund sub preş...îmi place să visez pentru că în vis nu sunt deloc timidă şi-ncurcată...îmi place să visez pentru că redescopăr în cufărul preţios al celor ce contează, artizanate vechi...care au greutate cât toate zdrenţele cotidiene la un loc...îmi place să visez pentru că pregătesc reacţii...îmi place să visez pentru că îmi e jenă, iar uneori furia şi angoasa mă fac să nu fiu dreaptă...
Aproape că mi-aş dori cândva să proiectez străfundurile mele în secvenţe doar celor ce contează, celor cărora le ocup timp povestindu-le lucruri total neimportante, celor pe care îi chinuiesc doar pentru că-i iubesc şi cred că trebuie să mă asculte, celor cărora mi-aş dori să le spun "lucruri" şi nu am găsit niciodată cea mai bună modalitate de a o face...celor puţini care mă iau aşa cum sunt şi care îmi dau timp şi care cred în mine...M-aş bucura ca dansul dramatic între real şi ireal...să-l pot urma în latura lui ireală...hmm întotdeauna am ales variantele mai dificile, pentru am crezut în satisfacţii mai mari...
Sunt puţini cei cărora le-aş da invitaţii fără ezitare la premiera unei proiecţii pline de vibraţii...dar ceea ce mă bucură este că am reuşit să găsesc unu sau doi participanţi care tot acest timp m-au urmat, mi-au fost alături, m-au încurajat sau m-au certat, care m-au desluşit şi chiar şi ei ar fi surpinşi...pentru că uneori proiecţiile despre mine şi cu mine sunt şi cu ei şi despre ei...oamenii dragi ai existenţei mele între real şi ireal. Celor care poate nu am avut nicicând ce mult contează pentru mine....Uneori când în tangoul realităţii mă las condusă de acordurile amintirilor ce dragi îmi sunt şi ce de lucruri ne leagă strâns de tot şi cad din nou în...vis.....